Lui ii plac muzeele si bibliotecile, ei, cafenelele si viata de noapte. Va reusi Viena sa-i impace pe amandoi?

 Text: Adina Branciulescu si Catalin Gruia

Foto: Luiza Puiu

Catalin

Adina merge pe langa bicicleta innegurata, cu degetele crispate pe coarne, impiedicandu-se de pedale la fiecare pas. E o dimineata splendida, MariaHilferstrasse a inceput deja sa zumzaie de turisti, dar ea n-are ochi pentru nimic. A mai urcat doar de doua ori in viata pe bicicleta, dar tine sa ne insoteasca pe mine si pe Gerhard intr-un „maraton” de vreo 20 de km prin Viena.

Sunt putin ingrijorat, dar stiu ca suntem intr-un oras aflat sub dictatura biciclistilor: 1000 de km de piste si trasee si peste 50 de statii de inchiriat, prima ora fiind gratis. (www.citybikewien.at, www.pedalpower.at)

Gerhard Strassgschwandtner, directorul si proprietarul Muzeului The 3rd Man (www.3MPC.net), dedicat filmului clasic cu acelasi nume, e vienezul tipic: un lungan blond, sarmant, cu un aer aristocratic si cu un dar aparte de a te face sa te simti in largul tau. Din trei glume a facut-o pe Adina sa uite de groaza de bicicleta si iat-o saltand in sa! Stiu ca se va poticni de multe ori, dar sunt fericit pentru ca Gerhard profita de fiecare oprire ca sa ne spuna o anecdota sau istoria acelui loc.

Pornim din Cartierul Muzeelor. Fostele Grajduri Imperiale, unde habsburgii isi tineau cei peste 650 de cai, sunt considerate azi unul dintre cele mai mari complexe culturale ale lumii (www.mqw.at). Urmatoarea oprire: Hofburg (www.hofburg.at). Candva un castel medieval (din care numai capela regala mai poate fi vazuta azi), Palatul Imperial a tot fost extins de habsburgi de-a lungul secolelor. Pana in 1918 era resedinta imperiala si centrul de control al unui imperiu gigantic. Maine revenim aici sa vedem comorile seculare si bisericesti din Palatul Imperial, Muzeul Sisi, apartamentele imperiale, colectia imperiala de argintarie si Scoala Spaniola de Calarie.

Apoi ne oprim (Adina dicteaza statiile, iar Gerhard vine cu povestile) la Primarie, Parlament, Opera de Stat, Catedrala Sf. Stefan, Karlsplatz, Hundertwasser Haus si Prater. Parcul de distractii reprezinta numai 4% din cele 900 de hectare cat are Praterul (un fost parc imperial de vanatoare), a doua mare zona verde a Vienei. (Incredibil: jumatate din orasul asta e spatiu verde). Strabatem parcul, trecem Dunarea (podurile au si ele alei speciale pentru biciclete), dupa care ne afundam pe potecile neturistice din Parcul National Donau-Auen (9300 de hectare de mlastini si paduri virgine). Nu stiu cum, dar ajungem si la un templu budist. E deja ora 3. Traversam iar Dunarea si ne oprim pentru masa de pranz: cate un snitel, desigur, cu salata si suc de mere, la un restaurant de pe Insula Dunarii. Toastam pentru Adina, proclamata, pe drept, „Regina bicicletelor”.

 

Adina

„Iarasi?”, m-a intrebat intrigata cea mai buna prietena cand i-am spus ca vom pleca la Viena pentru zece zile. „Trageti o fuga macar pana la Salzburg sau Linz.” In clipa aceea m-am gandit la relaxarea care ma cuprinde imediat ce cobor din avion in aeroportul Schwechat, la lejeritatea oamenilor si la acel sentiment de dulce „gemütlichkeit” – comoditate, sa-i spunem, proprie vienezilor. „Ma simt acasa la Viena”, i-am raspuns. Mi-am luat zborul de pe Otopeni cu gandul la zece zile linistite, fara graba ori senzatii tari, in care sa nu alerg de la un muzeu la altul. Vreau sa patrund dincolo de „poleiala“ turistica si sa descopar pe-ndelete atmosfera, oamenii si spiritul Vienei. Pentru prima data, hiperactivitatea si documentarea minutioasa ale lui Catalin nu m-au ingrijorat. Acordurile lui Strauss de pe cursa Austrian Airlines care ne-a purtat spre Viena rezonau cu cele care-mi treceau mie prin cap. Am coborat din avion fredonand Tritsch Trasch Polka.

Catalin

Adinut, mai tii minte cum radeai de mine cand m-am apucat sa colectionez pungi de hartie din buzunarul scaunelor de avion din diverse locuri din lume? Acum vreo 60 de ani, alt vizionar, un medic oftalmolog vienez, a inceput sa colectioneze lucrari de arta pe care lumea le considera pornografie. Pe tip il cheama Rudolf Leopold. Iar pe artistul desconsiderat la vremea lui – Egon Schiele (1890-1918). Cum nimeni nu dadea nici doi bani pe Schiele, Leopold a pus mana pe orice lucrare ce i-a iesit in cale, semnata de Schiele sau alti artisti expresionisti. Cu trecerea anilor, casa lui spatioasa din suburbiile Vienei s-a transformat intr-un depozit de arta: avea tablouri stivuite si sub pat. Si continua sa cumpere, girand cu capodopere din colectia lui. La un moment dat, n-a mai vazut alta iesire din bucluc decat sa vanda tot Republicii Austria. In martie 1989, cu ocazia expozitiei „Egon Schiele”, cancelarul Franz Vranitzky a anuntat inceperea negocierilor pentru preluarea colectiei.

Dar Leopold tinea la pret si la ideea ca aceasta comoara adunata intr-o viata sa fie pastrata ca un intreg.

In 1993, Guvernul a decis infiintarea Muzeului Leopold in Cartierul Muzeelor. Leopold nu s-a multumit cu aripa baroca a Grajdurilor Imperiale, ci a vrut o cladire noua. A obtinut si asta. Negocierile dintre el si Erhard Busek, ministrul Stiintei, trebuie sa fi fost criminale. Doi experti independenti au estimat ca cele 5266 de obiecte de arta din colectia Leopold valoreaza 574 de milioane de euro. E o suma astronomica, la care s-a ajuns insumand valoarea fiecarui obiect in parte, nu a colectiei ca un tot – a obiectat statul austriac.

In primavara lui 1994, partile au cazut de acord: Leopold a primit 160 de milioane de euro, in rate anuale, platite pana in 2007, si functia de director pe viata al Muzeului Leopold. Muzeul a fost inaugurat in septembrie 2001, iar azi e una dintre cele mai vizitate institutii din Cartierul Muzeelor.

Intram, Adinut?

Adina

Beatrice Aumayer a navalit in hotel intempestiva, cu parul in vant, gesticuland si acompaniata de tropait de tocuri. Intarziase trei minute. Combinatie exploziva de sange latin si balcanic (prin venele multor austrieci curge sange multinational), Beatrice ne-a condus in pas alergator pe stradute ascunse si cochete, de o parte si de alta a celei mai lungi si populare artere de shopping din Viena: MariaHilferstrasse. Imi propun sa revin, in ritmul meu, pe Spittelberggase, Stiftgasse, Sigmundsgasse, Gutenberggase ori Siebensterngasse, unde se mananca si se bea bine (pe Stiftgasse, am vazut cea mai mare portie de costite din viata mea), iar spatiul mic este intesat de parculete si gradini. Stradutele laterale ascund magazine ale designerilor austrieci, outleturi si alte buticuri-bijuterie: Elfenkleid (Margaretenstrasee, 39), cu rochii si bluze din materiale delicate (voal, matase), care te duc cu gandul la elfi, Disasterclothing (Neubaugasse, 7 si Kirchengasse, 19), un manifest pro moda post-punk, wieWien (Kettenbrückengasse, 5), unde gasesti cadouri si suvenire create de tineri designeri vienezi. E nevoie doar de rabdare, relaxare si de o harta.

Catalin

Cateva orase isi disputa onoarea de a fi centrul Europei: Suchowola in Polonia, Hildweinsreuth in Bavaria, Rachiev in Ucraina, Krahule in Slovacia, Frauenkrchen in Burgenland. Si mai e Viena – trandava, frumoasa, neasemuita.

Iubesc ritmul agale pe care il capata pasul meu in Viena, conformandu-se ritmului celorlalti. Vienezii au invins in lupta cu banul si stresul. „Muncim ca sa traim, nu traim ca sa muncim”, spune ghidul nostru, Beatrice Aumayer. Indiferent de ora sau zi, parcurile sunt pline: lumea alearga, pedaleaza sau sta la picnic. Seara de seara nu gasesti loc la terase sau cafenele. Oare cand muncesc oamenii astia?

„Multi au optat pentru un program flexibil: lucreaza doar doua-trei zile pe saptamana, se multumesc cu doar 800-900 de euro si se dedica familiei sau se bucura de viata.”

Viena e mai mult decat un oras; a devenit o stare de spirit. Cui nu i-ar placea sa traiasca aici?

Dar inainte de-a atinge aceasta stare de gratie, paradisul meu urban preferat a trebuit sa bifeze cateva etape istorice.

A) Totul a inceput cu o lege obscura din anul 280 i.Hr., a unui imparat roman obscur – Probus (276-282 i.Hr.) – care a permis cultivarea vitei-de-vie si in afara Italiei. De atunci, vinul influenteaza felul in care vad vienezii viata. Si azi, Viena e singura metropola a lumii cu podgorii in spatiul intravilan: circa 700 de hectare de vii si peste 200 de heuriger, taverne unde se vinde „vinul de anul acesta”.

B) In actul doi a intrat in scena un duce de Babenberg, Leopold al VI-lea Gloriosul (1194-1230), care a facut din Viena o metropola culturala de prima mana.

Habsburgii au ajuns la putere abia in 1282 si vreme de peste 600 de ani au facut mai mult dragoste (casatorii aranjate) decat razboi, pentru a-si forma si consolida imperiul; iar vienezii de azi lor le datoreaza, in proportie de 90%, mostenirea fabuloasa.

C) In 1529 si in 1683, turcii au asediat Viena, molipsind orasul cu un produs care a ramas inextricabil legat de modul de viata vienez: bobul de cafea. Poti bea cafea in 2178 de cafenele.

D) Pe la 1900, in special in Viena, capitala unui imperiu multinational decadent, trecerea in noul secol simboliza o era noua. Scriitori, pictori, filozofi, cercetatori, arhitecti sau compozitori vor influenta secolul al XX-lea din casele lor de la Viena. Freud, Mahler, Klimt, Wittgenstein, Schiele si multi altii sunt considerati clasici moderni.

E) In 1986, „obscenitatea universitara” era miscarea la ordinea zilei. Nudismul si sexualitatea genitala socau publicul si spargeau tabuurile. Günter Brus, Otto Mühl sau Valie Export sunt principalii protagonisti ai „Wiener Aktionismus”, care avea sa impinga la limita granitele tolerantei vieneze. Astfel, in prezent, 170.000 de vienezi simpatici sunt gay si lesbiene. Centrul comunitatii gay este Villa Rosa, sau, cum ii spun cunoscatorii – Villa.

F) In mai 2009, conform studiului Mercer pe 2009 (Quality of Living Survey), Viena e orasul cu cea mai buna calitate a vietii din lume.

Adina

Ne aflam pe terasa unei cafenele Landtmann – o adevarata institutie vieneza de la deschiderea ei in 1873 – la intrarea gradinii zoologice de la Schönbrunn. De data asta, l-am fentat pe Catalin si nu am mai luat mancare la pachet; altfel, ragazurile noastre erau compromise. (Uneori, are un asemenea „talent” de a ma zori, incat dupa doua ore imi vine sa ma culc pe o banca). Pentru ingaduinta lui, nu l-am mai batut la cap sa ne oprim la Cafe Gloriette, din incinta monumentului ridicat in cinstea Mariei Theresa, cu o vedere minunata asupra palatului si gradinilor. Anul trecut ne-am oprit aici. Preturile sunt cam piperate (6 euro o specialitate de cafea), dar pe cuvant ca merita (si nu vii in fiecare zi la Gloriette)! Intrarea in gradinile de la Schönbrunn – in mare parte publice – este gratuita,  iar vienezii misuna pe aici facand jogging. Desi e la fel de vizitat ca si impresionantul Hofburg, prezenta copacilor si a gradinilor tempereaza agitatia. Sunetele devin mai difuze. Pe aici nu circula masini. Doar calesti. Istoria Palatului Schönbrunn a inceput in Evul Mediu si cea mai importanta parte a fost conceputa de Fischer von Erlach, prolificul arhitect baroc. Fosta resedinta imperiala are peste 1400 de incaperi, dintre care cele mai faimoase sunt Grande Galerie (o sala in stil rococo pentru balurile Curtii), Camera Milioanelor, placata cu lemn de trandafir, Cabinetul Chinezesc (unde Imparateasa Maria Theresa tinea intruniri politice secrete). Daca iti iei un bilet de „grand tour” poti vedea 40 dintre aceste sali, inclusiv interioare din vremea Mariei Theresa. Shönbrunn a fost doar inceputul unui tratament imperial. Cand ne-am apropiat de Hotelul Imperial (Kärntner Ring, 16, www.luxurycollection.com/imperial), cu rucsacurile in spate, credeam ca politistii si garzile de la intrare ne vor opri. Dar nu aveau treaba cu noi, ci cu un sef de stat aflat in hotel. Deci, timp de doua nopti am stat in fosta resedinta a Printului de Württemberg, devenita Hotelul Imperial in 1873, unde prefera sa se cazeze Brad Pitt si Angelina Jolie, Michael Jackson, Vladimir Putin si Regina Elisabeth a Marii Britanii. Stilul elegant al secolului al XIX-lea, cu risipa artistica de detalii, linii curbe si marturii ale luxului, detroneaza stilul functionalist, repetitiv, al timpurilor noastre. Te simti cineva, mai ales ca personalul este gata sa-ti indeplineasca cele mai extravagante dorinte. „Mi se pare ca te cam simti in largul tau aici”, imi spune Catalin la micul dejun. Sunt la a doua portie de suc de portocale si am trecut la desert. „Si de ce nu?”, intreb, incercand glazura de ciocolata cu lingurita. „Uita-te in jur!” Hmmm, inteleg unde bate. Poate pentru ca suntem singurii in jeansi din Hotelul Imperial…

Catalin

„Schiopatez de foame”, mi-a spus ieri Adina, contopind inconstient senzatiile de foame si durere de picioare dupa cate trei ore de vizita a Muzeului de Istorie Naturala si a celui de vizavi, de Istorie a Artei.

Viena are peste 100 de muzee. Fantastic de multe la o populatie de numai 1,7 milioane de locuitori (dar cu peste 8 milioane de turisti anual). Iar eu mi-am propus sa le vad pe toate. Ca sa-i deschid apetitul Adinei, am inceput sa ma orientez spre cele mai mici, sa nu se mai planga ca schiopateaza de foame…

Muzeul Esperanto e un model perfect de cum poti face un super-muzeu de prezentare intr-un apartament. Nu-ti trebuie mare lucru: tablouri, afise, fotografii, medalii, manuscrise, casti, un proiector, trei touchscreen-uri, un joc si multa imaginatie.

Muzeul a fost fondat in 1927 de Hugo Steiner. Azi are cea mai mare colectie din lume de materiale despre limbile artificiale, incluzand 25.000 de volume, 25.000 de titluri de periodice, 2.000 de artefacte, 2.000 de autografe, 20.000 fotografii si negative, 1.100 de postere si 40.000 de pamflete. Esperanto este cea mai importanta dintre cele 500 de limbi artificiale inregistrare, dar muzeul acopera tot spectrul, de la klingoniana (din serialul Star Trek) la neo-slava (dezvoltata in vremea Imperiului Austro-Ungar).

Proiectul Lingvo Internacia, publicat intr-o brosura subtire in 1887 de un oculist polonezo-rus, Dr. L.L. Zamenhof, sub pseudonimul Esperanto, s-a transformat intr-o limba complexa, folosita azi de cateva milioane de vorbitori.

Adina

Nu stiu cat de emotionat este Catalin la vederea spectacolului dat de lipitani, dar mie imi dau lacrimile. Superbii armasari albi danseaza si executa salturi in decorul baroc al Scolii de Calarie de Iarna din Hofburg (Michaelerplatz, 1) pe muzica lui Mozart, Strauss tatal si fiul, Bizet si Chopin. Fosta Curte Imperiala gazduieste 72 de armasari care traiesc in conditii de lux, lipsiti de un singur lucru: libertatea de a parasi aleile pavate ale Hofburgului pentru pajistile natale din Piber. Au totusi la dispozitie un horse walker (un dispozitiv care se invarte ca o tiribomba SF si in care caii fac kilometri de ture). Istoria lipitanilor la Viena este strans legata de cea a Casei de Habsburg. In anul 1580, Arhiducele Carol al II-lea de Habsburg a fondat Herghelia Imperiala de la Karst, in apropierea oraselului Lipica (din actuala Slovenie). In urmatoarele secole, cai cu sange nobil italian si spaniol au fost folositi pentru a obtine o noua rasa, potrivita pentru aparitiile imperiale. Cei mai buni armasari s-au selectat pentru Curtea de la Viena. Din 1580 si pana la sfarsitul dinastiei, Hergheliile Imperiale Karst, din Lipica, au fost hergheliile private ale familiei imperiale. In 1920, caii sunt mutati la Piber, la 45 km de Graz. Termenul „lipitan” a intrat in vocabular abia in secolul al XIX-lea, pana atunci fiind numiti Spanish Karstes. Acum, descendentii directi ai nobilei herghelii sunt crescuti dupa principiile inaintasilor din epoca baroca. Respectand traditia de secole a Scolii Spaniole de Calarie, cunostintele sunt transmise pe cale orala de la o generatie la alta de calareti.

 

Catalin

Am mai fost o data la opera, la Bucuresti. Dar nu-mi mai aduc aminte mai nimic, pentru ca am adormit. Asta nu m-a impiedicat sa luam bilete la Tosca, in capitala mondiala a muzicii. Vienezii sunt innebuniti dupa opera, si cand esti in Viena… Nu aveam costum, asa ca m-am multumit cu blugi si o camasa sifonata (singura din rucsac). Adina, inspirata, s-a imbracat intr-un costum elegant de chinezoaica. Tot drumul am bravat si m-am prefacut ca nu-mi pasa ca pe langa ea aratam ca un cersetor. Cand am ajuns in multimea aristocratica ce astepta la intrare, am inceput sa bat in retragere. Opera de Stat – impunatoare. Domnii – impecabili, scortosi, la patru ace; doamnele – elegante, decoltate, incarcate de bijuterii. Intimidanti.

Culmea e ca m-au lasat sa intru…

In primele doua acte am urmarit ce se intampla pe scena. O diva super-geloasa e indragostita de un pictor, care incearca sa-si ajute un vechi prieten, persecutat politic de tiranul cetatii, care o vrea pe diva. (La final mor toti, ca in marile tragedii grecesti.) Dirijorul, imbracat in costum ca de greier, canta si el absolut tot impreuna cu interpretii, dar macar o facea pe muteste!

Deranjat de atata emfaza, n-am reusit sa inteleg mare lucru. Mi-am adus aminte de varul meu, Gabi, care in copilarie, cand ii puneau bunicii o carte in mana, in loc sa citeasca, prefera sa numere cate randuri sunt pe o pagina, cate litere intr-un rand…

Din loja mea, am inceput sa ma uit prin sala si mi-am dat seama ca sunt intr-un loc unde oamenii vin pentru muzica, dar si ca sa se etaleze. Ce n-as fi dat pentru un binoclu!

Incet, incet m-am relaxat si am inceput, in sfarsit, sa ascult muzica.

 

Adina

Aseara am iesit si noi la picnic, in Volksgarten, pe iarba, printre trandafiri, in fata Muzeului Fluturilor (www.schmetterlinghaus.at), cu vin rosu, branza si alte bunatati. Erau oameni peste tot: la mese, in hamace, pe banci si, mai ales, pe iarba. Gradinile de pe Dr. K. Lueger Ring au fost deschise in 1820 si au inlocuit Palatul Bastion (Burgbastei), distrus in 1809 de armatele lui Napoleon. Concepute si decorate dupa modelul gradinilor Luxembourg din Paris, cu banci, trandafiri, alei umbroase si multi copaci, Volksgarten devin seara un loc de intalnire pentru tineretul vienez. De fapt, in Viena, toata lumea iese: fie ca e in carucior, pe bicicleta sau pe trotineta, fie ca-si mesteca mai greu carnaciorii din cauza protezei, intr-o taverna cu vin bun, vienezul nu concepe sa nu iasa in oras. „In Viena, socializarea este o parte importanta a vietii, la fel ca familia sau serviciul”, ne-a spus Beatrice. Terasele, parcurile, cafenelele si restaurantele sunt mereu pline de oameni. „Chiar daca e vreme rea si bate vintul, ne luam o haina mai groasa si ne vedem cu prietenii”, completeaza Beatrice. Ieri, in sfarsit, am mers in Prater (www.praterservice.at)! Anul trecut, Catalin s-a urcat intr-un montagne-russe care l-a ingrozit atat de rau, incat m-am simtit vinovata toata ziua ca l-am rugat sa vina cu mine. Acum comenteaza la orice: „Tu vezi la ce distanta mica de picioarele metalice sunt aruncati oamenii astia? Auzi cum scartaie? Pe astia o sa-i faca fleasca!”, si tot asa. Deci ma urc singura intr-un leagan urias, care ma ridica peste Prater si ma da peste cap. Tornado se cheama si este foarte popular. Senzatie unica si nu ti se face rau. Dupa aceea, program de odihna, la un concert live, cu un pahar de bere.

Mai sunt cateva locuri de care Catalin se fereste ca dracul de tamaie: cluburile. Daca ar exista un club fara fum de tigara, fara muzica data tare, ar intra si el. Pana o sa se inventeze asa ceva, merg singura. Dupa ce am aflat ca voi rata Metallica si Nine Inch Nails in concert (veneau dupa plecarea noastra), iar Beyoncé la Stadthalle (www.stadthalle.at) nu mi-a starnit curiozitatea, am trecut la o sesiune intensiva de muzica. In tara, mai multi prieteni mi-au spus sa merg la Flex (www.flex.at). M-am dus. Flex este undeva pe langa Dunare (locul e mai ciudat seara, dar nu sunt probleme de siguranta). Verdict: probabil cel mai tare club european!

 

Catalin

Am reusit sa o conving pe Adina sa mergem sa vedem Biblioteca Printului Eugeniu de Savoia.

Pe drum, i-am povestit cum in 1737, Imparatul Carol al VI-lea de Habsburg a cumparat faimoasa Bibliotheca Eugeniana de la Victoria de Savoia, nepoata si mostenitoarea Printului Eugeniu de Savoia. Imparatul i-a oferit printesei o pensie anuala de 10.000 de forinti; s-a pacalit rau: Victoria a mai trait 26 de ani. Valoarea bibliotecii este cotata azi la „numai” 150.000 de forinti. Cuprinde 15.000 de lucrari tiparite, dintre care 500 de volume cu ilustratii si 240 de manuscrise pretioase, pe care Printul Eugeniu – conform poetului Jean-Baptiste Rousseau – nu le colectiona ostentativ, ci pentru ca era un adevarat prieten al stiintelor, al cartilor rare si al artei.

Cartile, toate legate in piele, au pe fata si pe spate blazonul proprietarului gravat cu aur. Printre cele mai pretioase obiecte din Bibliotheca Eugeniana sunt Tabula Peutingeriana (copia unei harti a sistemului postal roman, aflata azi in colectia de manuscrise), Atlas Bleau van der Hem (o colectie de harti) si o Bible Moralisee, cu 2000 de ilustratii.

Ajunsi in fata Prunksaal-ului, fosta Camera de Lectura a Curtii Imperiale, unde se afla azi Bibliotheca Eugeniana (alaturi de alte 200.000 de carti valoroase tiparite in anii 1501-1850), soarta mi-a fost potrivnica: tocmai atunci, in Hofburg se sarbatoreau zilele orasului, cu mult soare, muzica si mancare. Toata munca mea de convingere a fost in van si Adina a ramas la petrecerea din Michaelplatz. M-am dus singur.

Am iesit dupa vreo doua ore naucit. A trebuit sa ma asez. Afara cantau cimpoaie scotiene… Nu mi-am inchipuit ca o sala de lectura poate soca astfel. Sunt obisnuit cu bibliotecile mici, intunecate, labirintice. Dar sala spatioasa ca o catedrala (cupola centrala are aproape 30 m inaltime) a fostei biblioteci imperiale e mai frumoasa decat cea mai frumoasa femeie din lume. Probabil asa gandea si Imparatul Carol al VI-lea, care a initiat constructia acestei bijuterii arhitectonice.

Asa imi imaginez ca arata paradisul. Ca o biblioteca in care fiecare carte e o lume in sine, iar biblioteca – o lume a lumilor.

 

 

Adina

Catalin s-a dus sa se balaceasca la Amelienbad. Ura! Program de voie pentru mine: am mai dat un tur prin Hofburg, am baut o cafea la Café Hofburg (am stat o vesnicie si a fost minunat), am intrat la toaleta de vizavi care, din cauza unei doamne-cerber in halat albastru si cu un cerc de chei pe deget, care te incuie in toaleta, m-a facut sa nu mai intru in bai fara sa aflu in prealabil care-s regulile „casei”, am mai cumparat cate ceva de pe MariaHilferstrasse. Apoi am mers in locul in care am revenit toata vacanta: curtea interioara din Cartierul Muzeelor, complexul de 60.000 de metri patrati, cu fotolii galbene pe care poti sa dormi in plina zi. Museums Quartier Wien s-a deschis in 2001 si are aproape 50 de spatii dedicate culturii contemporane. Anual, in MQ vin 3 milioane de vizitatori. Dar, dincolo de aceste lucruri, in Museums Quartier sunt fericita. Aici ma odihnesc cand am nevoie de o pauza, cu un pahar de cafea, sau motai infofolita bine, din cauza vantului. Nu ma deranjeaza nimeni, sunt un omulet in multimea oamenilor de aici, al caror zumzet este reconfortant. Cat sorb din cafea, incerc sa ma hotarasc intre „The Porn Identity”, o expozitie in KunstHalle, al treilea mare muzeu din MQ, si o vizita in MUMOK, ce anunta expozitia artistei Maria Lassing. Nu atat numele ei, cat posterele cu o batrana nud, cracanata, care are un pistol catre tampla si unul in fata, m-au intrigat. MUMOK este o cladire avangardista, cenusie, aparent fara geamuri, cu o arhitectura total diferita de cea a fostelor Grajduri Imperiale, care gazduieste o colectie impresionanta: 7000 de lucrari de opere de arta moderna si contemporana, semnate de Andy Warhole, Pablo Picasso, Joseph Beyus, Jasper Johns, Roy Lichtenstein, si o bogata colectie dedicata socantei si ciudatei miscari artistice care a zguduit in anii ’60-’70 Viena cea linistita – actionismul vienez. Structura metalica din interior, lasata la vedere, lifturile din sticla, sunetele care veneau de la diversele filme proiectate la televizoare ma fac sa ma simt intr-un loc suprarealist si experimental (fara sa stiu exact daca-mi place ori ce-mi place, sau sunt doar coplesita). In ceea ce o priveste pe Maria Lassing, la etajul sase, MUMOK a celebrat cei 90 de ani ai artistei austriece printr-o expozitie ampla, alcatuita din lucrarile ei. Pictura pe care o vazusem expusa afara (imediat remarcata si recunoscuta de un baietel de trei ani), „Du oder Mich” (Tu sau eu), face parte dintr-o opera de o viata incarcata de simboluri: moarte, teama, anxietate, cautare, sexualitate, senzatii. Am iesit confuza. Dar cu impresii puternice.

 

Catalin

Obisnuit cu bazinul de la „Lia Manoliu” din Bucuresti, am intrat in Piscina Amalia (deschisa la 1926, o bijuterie arhitecturala in stil art déco), temator sa nu fie un vis, pipaind cu piciorul la fiece pas, ca pe o alta planeta. O sa tin minte toata viata ziua de joi, 30 aprilie, ora 11.30.

Am ramas uluit, ca un gladiator dintr-o provincie indepartata care calca pentru prima oara in Colosseum.

Cabinele, de jur-imprejur, pe doua etaje, ­ca tribunele unui stadion de lux. Cupola de sticla mata, deasupra. Dusuri, cat vezi cu ochii. Uscatoare de par, ca la coafor.

La un capat al bazinului apa are un metru, la celalalt, unde e o trambulina pe mai multe niveluri, nu am reusit sa-i ating fundul.

La ora la care am mers nu erau decat niste eleve de generala, care exersau sarituri de la trambulina cu profesorul lor, 5-6 doamne in varsta, care mai mult motaiau in sezlongurile de pe margine, si un tanar exibitionist, care a facut o ora miscari de incalzire inainte sa intre 10 minute in apa. Am inotat 40 de bazine. Nu-mi venea sa mai plec. O fi fost si efectul fetelor fasnete care sareau de la trambulina. A doua zi am vrut neaparat sa o aduc si pe Adina, sa vada si ea minunatia. Am venit de dimineata, dar ne astepta o dezamagire. Pe 1 mai, TOTUL era inchis in Viena.

Asa ca am plecat iar in odiosul parc de distractii din Prater, unde erau concerte si petreceri pentru Adina, dar cu un gand ascuns: maine o sa evadez la talciocul de la statia de metrou U4 Kettenbruckengasse, despre care am auzit (www.flohmaekt-termine.at/wien) ca e o adevarata ureche imbelsugata a calului din poveste.

 

La drum

Utile

  • Pe www.wien.info gasesti tips-uri de calatorie in 14 limbi, baze de date cu evenimente, planificarea rutelor etc.
  • Harti gratuite ale orasului, brosuri, rezervari si vanzare de bilete, schimb valutar si alte servicii – la Tourist-info, in spatele Staatoper, zilnic, intre orele 9 si 19. Albertinaplatz/Ecke Maysedergasse, 1010 Wien, tel.: (+431)24555, info@wien.info
  • Austrian Airlines zboara din cele mai multe orase din Romania (5) cu destinatia Viena. www.aua.com/ro/rom
  • Cardul Viena (18,5 euro) iti asigura 72 de ore de calatorie cu toate mijloacele de transport in comun, precum si alte 210 avantaje (reduceri si oferte speciale).
  • Trei hoteluri de top, pe alese: Imperial, www.luxurycollection.com/imperial; Das Tyrol, www.das-tyrol.at; Altstadt, www.altstadt.at
  • Un weekend cu buget redus la Viena? www.wombats-hostels.com/vienna/
  • Articol aparut in National Geographic Traveler, vara 2009. Acceseaza site-ul NG Traveler