Serbarea de Crăciun de anul acesta mi-a plăcut mai mult ca oricare alta. Şi lucrul cel mai important, am văzut că şi copiii s-au bucurat de ea.

Serbarea de Crăciun

Nu tu poezii şi colinde interminabile, nu tu copii sau părinţi plictisiţi. A durat exact cât trebuia şi a fost o atmosferă tare plăcută. De obicei, nu am ochi decât pentru Vladimir, dar de data asta, m-a prins întregul spectacol.
Dacă pe copii i-am ascultat şi aplaudat, de doamna Lucia, învăţătoarea de la clasa pregătitoare din Ibăneşti Isticeu, unde învaţă Vladimir, am fost fascinată. Fără să exagerez, a fost sufletul serbării – cânta, ţinea ritmul, bătea din palme, nu avea deloc stare şi transmitea energia ei şi copiilor.  Ba chiar a improvizat un moment în care a oprit serbarea pentru că a primit un sms. Era de la Moş Crăciun, desigur, care răcise şi nu ştia dacă ajunge (să vezi atunci ce ochi mari a făcut toată puştimea). După care, moşul face tot posibilul să ajungă şi iată-l că intră în clasă.
Au fost poezii, câteva colinde şi obiceiuri de Sărbători – Sorcova, Pluguşorul, Steaua şi, momentul cel mai savurat, Capra. Nu au fost multe, dar serbarea a surprins exact esenţa sărbătorilor. Fără a căuta să demonstreze părinţilor cât de multe au învăţat la şcoală până acum, câtă carte face cu ei, câte poezii şi cântece ştiu, fără să-i supună pe cei mici unui maraton de interpretare şi de recitare, învăţătoarea a regizat o serbare sinceră, simplă şi veselă, o serbare a copiilor.
Iată şi câteva secvenţe din serbare, cu cântece şi obiceiuri tradiţionale (Da, Vladimir, e cel cu căciula roşie, mare, la care nu a vrut să renunţe sub nicio formă)

Filmare realizată şi editată de Tudor Şmalenic