Poiana Rozelor se reinventeaza. Descoper-o!

Pe vremuri, urcam saptamanal la Cetatea Rasnov. Ma atrageau traseul relaxant prin padure, panorama orasului rasfirat la poalele ei si vederea splendida la sesul Barsei si la Muntii Bucegi. Pe atunci, cetatea era doar ruine, multe acoperite de iarba. Dar imi placea mult cum era: veche, salbatica si fara oameni. Dupa 20 de ani, cetatea a prins viata – si-a mai imblanzit salbaticia si a fost restaurata. Acum, ma plimb alaturi de zeci, poate sute de turisti pe alei din dale de piatra, admir constructii si case vechi, ma opresc la spatiile dedicate vizitatorilor si evit parcarile generoase care au rasarit in dreptul uneia dintre intrari. Pana nu demult, Rasnovul era o destinatie de tranzit: turistii se opreau aici doar pentru a urca la cetatea care domina semet orasul si isi continuau drumul spre Poiana Brasov sau Bran. Dar, in ultimii ani, Rasnovul face multe alte surprize celor care ajung aici.

Porneste din centrul Rasnovului, unde ai ocazia sa admiri arhitectura vechilor case sasesti. Situat pe drumul comercial care lega Transilvania de Tara Romaneasca, Rasnovul (germ. Rosenau – Poiana Rozelor) a fost un centru comercial de tranzit inca din anul 1427. Orasul isi pastreaza si in prezent aerul istoric, mai ales datorita caselor sasesti care-l impanzesc, multe mai vechi de o suta de ani, asa cum poti citi pe frontonul lor (sasii aveau obiceiul sa treacă numele si anul construirii).

Cand te afli in centru, din orice unghi ai privi, vezi inaltul turn al Bisericii Evanghelice. Maiestuoasa si sobra, Biserica Evanghelica a fost construita in secolul al XIII-lea, iar picturile murale dateaza din secolul al XVI-lea. „Aici este si un magazin de suvenire, iar cei care se ocupa de el au ambitia sa ofere doar lucruri frumoase, nu kitschuri. La cerere, pentru grupuri se tin concerte de orga cu cei mai buni artisti ai instrumentului”, spune Nicolae Pepene, directorul Directiei de Cultura din Primaria Rasnov. Din centru, traversezi un gang scurt aflat la baza padurii si intri pe drumul spre Cetatea Rasnov. Urcusul nu este abrupt, dureaza maximum 30 de minute, poteca este amenajata cu trepte si poate fi urcata cu usurinta. Cetatea taraneasca Rasnov a fost ridicata in Evul Mediu pentru a adaposti si apara locuitorii, dupa marea invazie tatara din 1241, care a pustiit Tara Barsei. Este mentionata pentru prima oara in 1335, cand, cu ocazia unei noi navaliri tatare, doar doua cetati au ramas necucerite: Tampa si Rasnov. Construita din piatra si caramida, cetatea are ziduri inalte de 5 m, iar la sud, vest si nord este marginita de pante abrupte de 150 m, foarte greu de urcat. La rasarit, acolo unde zona era vulnerabila, sunt fortificatiile cele mai puternice. In Cetate se afla un muzeu de arta feudala unde sunt expuse armuri, arme, porturi si instrumente de tortura.

Coboara pe acelasi traseu ca la venire (se poate cobori si pe partea opusa, dar ajungi pe drumul spre Poiana Brasov, intens circulat de masini) si ia o masa copioasa, cu feluri traditionale, la restaurantul Rosenau. Este un decor traditional  vanatoresc placut, la doar zece minute de centru, pe strada Florilor.

Indeparteaza-te de centru si ia-o pe strada Ion Luca Caragiale catre Valea Popii, o straduta linistita, care inainteaza adanc spre padure, unde se afla o frumoasa biserica ortodoxa construita in anul 1384, acum muzeu. Biserica veche, cum ii spun localnicii, este pe un deal impadurit, in apropierea vechii scoli din Rasnov, in mijlocul unui peisaj aproape salbatic. Mai jos, la doar cateva minute, este Biserica Noua, catedrala Sfantul Nicolae. Mediteaza si contempla frumoasa pictură interioara din catedrala, in special  altarul, pictat de Misu Popp, important reprezentant al academismului romanesc.

Nu departe de Valea Popii este Valea Carbunarii, o zona populara in randul iubitorilor de schi si sanius din aceste locuri. Incepand cu luna octombrie, te poti plimba prin padure cu schiurile pe pista de biatlon de 2 km din cadrul bazei olimpice de biatlon. Poti trage cu ochiul si la trambulinele de sarituri cu schiurile K15, K35, K64, aflate inca in constructie.

Iesi din Rasnov pe DN73A Predeal-Rasnov, iar in dreptul cabanei Cheia, ia-o la stanga spre Cheile Rasnoavei  (Coltii Cheii), una dintre minunile naturale ale Muntilor Postavarul. Peretii sunt ideali pentru alpinism (dar nu pe timpul iernii), iar in zona se afla si doua instalatii de bungee jumping. Pana sa ajungi in Chei, poposeste la Ferma de Cai Diana (www.pe cailarasnov.ro) unde poti calari frisieni, lipitani, metisi si ponei sau poti lua lectii de echitatie. „Avem si o pereche de reni, iar din luna mai – si un pui de ren”, spune Cristina Ducar, proprietara fermei. Daca e zapada suficienta, dupa ce te incalzesti cu o tuica fiarta, esti dus intr-o plimbare cu sania pana in Cheile Rasnoavei.