“Eu cunosc ciupercile otrăvitoare după frumusețe”, îmi spune Vladimir cu cea mai mare seriozitate, întinzându-mi o ciupercă. “Asta este bună. Mă uit cum arată, cum are acoperișul (pălăria), dacă în carte are cap de mort. Mă mai uit și dacă are viermi.”

Pe dealuri, la ciuperci

Turuie așa de când am găsit o zonă cu ciuperci. Le găsește chiar dacă sunt cu totul acoperite de frunze și e tare încântat. Nu știu cum le “miroase”, dar merge la fix. “Trebuie să le cauți pe unde nu este iarbă, pe sub frunze”, mi-a mărturisit el secretul. Sub braț duce “Ghidul culegătorului de ciuperci”, fără de care nici el, nici Cătălin nu pleacă în excursii. Pe lângă ghid, acasă mai avem încă o carte și o revistă “Champignons”, cu diferențele dintre ciuperci, posibilele confuzii, specificațiile comestibil – toxic – mortal etc. Anul trecut, duceam în rucscac ditamai volumul cartonat, cu câteva sute de pagini, dar l-am înlocuit cu un ghid de buzunar, practic, mai ușor de cărat.
“Ciupercile sunt tare previzibile”, îmi spune și Cătălin. “Dacă le-ai descoperit într-un loc, data viitoare trebuie să mergi în același loc. Poți să le cauți tu cât vrei în altă parte, că nu vei găsi nimic”, îmi zice de sub niște crengi.
Chiar dacă nu particip la căutări și nici nu sunt atât de entuziasmată ca ei  – am anunțat încă de acasă să nu se bazeze pe mine la căutarea de ciuperci (și nici nu cred că-și făceau iluzii) – mă bucur de plimbare. În plus, mi-e drag să-i văd atât de absorbiți de ceea ce fac, strigându-și unul altuia câte au găsit, ce-au găsit, rupându-le cozile, întrebându-se ce ar zice Zoki (dacă-s bune sau nu) și studiind în carte. În cele din urmă se opresc, se așază pe un hanorac, își scot la vedere recolta, deschid ghidul și încep să compare ciupercile cu pozele, specificațiile, descrierile etc. Vorbesc despre russula (vinețică/ vinecioară, cred că prin locurile astea i se spune sărăijă), boletus (hribi) și, până la urmă, răsfoiesc tot ghidul.
Am început să ieșim după ciuperci anul trecut. Cu mare prudență. Câteva ture le-am aruncat pentru că vecinii ne-au atenționat că nu sunt bune. Apoi, am aflat că, de fapt, am aruncat multe ciuperci bune. Dar nu m-am supărat. Oamenii sunt prevăzători când e vorba de ciuperci, ceea ce e foarte bine. Culeg doar ceea ce știu cu siguranță că este bun, nu vor să riște. Așa că am pus cap la cap ceea ce am învățat de la ei cu ceea ce am citit în… literatura de specialitate. Însă, deși căutăm ciuperci cu cartea după noi, dacă avem cea mai mică îndoială, nu ne atingem de ele.

Foto: Adina Brânciulescu