Cum am descoperit o gura de rai langa Bucuresti.

Foto: Bogdan Croitoru

Lui Catalin ii venea sa planga de necaz. A inceput sa traga de barca dezumflata spre mal, harsaind-o de pietre si marind ruptura prin care lua apa. Bogdan nu se grabea sa coboare. A ramas in picioare pana a putut pasi pe un bolovan si, de acolo, a sarit sprinten pe uscat. „Cataline, ce ai? Cum sa-mi ud bocancii?” Capitanul expeditiei refuza sa-i raspunda. Se aruncase in niste buruieni si statea cu capul in maini. Continuarea expeditiei era imposibila. Planul era sa coboram de la podul Calugareni (Giurgiu) pe apele „furtunoase” ale Neajlovului pana la Comana, prin balta. Duminica la ora 7.00, ne-am dat intalnire la manastirea Comana. Bogdan a venit incet, cu vreo 40 km/ora, ascultand muzica si fumand, cu becul de benzina de la Belinda lui (Dacia Break) pe rosu. Noi eram echipati pana-n dinti, cu saci, cizme de plastic, pelerine, barca si sendvisuri. La pod, pregatirile s-au facut repede – cat timp am umflat si incarcat barca, Bogdan si-a fumat tigara si s-a dumirit de planul nostru. Apoi, baietii s-au sfatuit despre cum ar trebui sa vasleasca, ne-am asezat in asa fel incat sa echilibram greutatea si am pornit. Dupa 10 metri, directia a luat-o razna. Catalin a urlat „la dreapta, la dreapta!” si imediat am auzit un parait oribil. Barca asta ne-a plimbat prin pesteri, pe Dunare, si pe proprietarul ei, domnul Botoran, zeci de ani pe apele tarii, la pescuit. O bucata de metal, iesita ca o teapa din apa, i-a venit de hac. Ce a urmat a fost o cursa zadarnica de gasire a unei vulcanizari de barci. Am gasit una, la piata Chirigiilor din Bucuresti, dar inchisa. Aventura s-a incheiat pe la doua dupa-amiaza, cu noi trei intinsi la soare, lipiti ca niste meduze de scandurile Satului Celtic care ofera o panorama frumoasa a lacului Comana. Luni, Catalin a revenit in piata Chirigiilor, a lipit barca, a mai cumparat una, de doua ori mai mare si mai stabila, cu care, l-a asigurat vanzatorul, s-a facut contrabanda cu benzina pe Dunare in timpul embargoului din razboiul iugoslav. Duminica urmatoare eram din nou la Comana si vasleam pe canalele serpuind printre trestii.

In lunca Neajlovului, la doar 7 kilometri de confluenta cu Argesul, se intinde, mustind de viata, Balta Comana. Este a treia zona umeda din Romania, dupa Delta Dunarii si Balta Mica a Brailei si a doua ca biodiversitate dupa Delta: aici traiesc 71 de specii de pasari protejate prin legislatia internationala si alte cinci de pesti (o specie de clean, tiganusul, tiparul si doua specii de guvizi); tiganusul si cleanul de Comana sunt endemice. Din 2004, balta este arie protejata. Lacul, canalele, pe locuri potopite de stufaris, vegetatia de balta, pasarile care planeaza sau plutesc pe apa, libelulele transparente, bobocii de rata ce se arata in locuri mai ferite – toate fac din balta cea mai spectaculoasa parte a Parcului Natural Comana. Biodiversitatea si peisajul asemanator, dar miniatural, cu cel al Deltei Dunarii i-a adus supranumele de Delta Neajlovului.

Am descoperit Comana intamplator. Intr-o seara de vineri, ca sa ne schimbam itinerarul de weekend, am cautat pe Google zonele frumoase din jurul Bucurestiului. Asa am aflat de Parcul Natural Comana si de minidelta de la doar 35 de kilometri de Bucuresti. Dis-de-dimineata am plecat. De pe drumul european Bucuresti-Giurgiu, am luat-o la stanga in dreptul localitatii Gradistea. {oseaua, dupa cum eram preveniti pe forumuri, era ciuruita. Am ajuns intr-un sat tipic sudului Romaniei, cu case joase, aliniate si inghesuite unele in altele. Nu stiam incotro sa o luam. Am ratacit mai bine de jumatate de ora fara sa observam vreo schimbare de peisaj. In cele din urma, o femeie de la o poarta, care ne urmarea ezitarile si cautarile de o buna bucata de timp, ne-a iesit in intampinare si ne-a aratat drumul spre balta. Nu ne rataciseram, doar ca trebuia sa mergem pana la capatul strazii Gellu Naum, iar de acolo intram intr-o padure deasa si frumoasa de tei. Era sezonul florilor si copacii miroseau de te innebuneau. Dupa vreo 15 minute de mers, am inceput sa vedem stufaris. Ne-am continuat drumul pana s-a infundat, in dreptul barierei de langa Fantana cu Nuc. Ajunseseram. Notabilitatile Giurgiului erau adunate sa chefuiasca si ne-au primit cu bratele deschise. Au impartit cu noi mancarea, bautura, buna dispozitie, dar de la ora de dans ne-am retras. Am mers la foisorul de langa balta si de-acolo am vazut-o in toata splendoarea ei: frumoasa, sclipitoare, de un albastru-cenusiu. De la lac, se intindeau niste tentacule – canale serpuind prin stufaris. Contemplam o minunatie a naturii. Prima incursiune pe lac am facut-o chiar atunci, insotiti de un ranger. Timp de o ora ne-a plimbat cu lotca si ne-a povestit despre balta si parcul natural. Nu stiu daca ne-a mirosit sau doar daca ne-a avertizat, dar inainte de a ne desparti ne-a spus ca, pentru necunoscatori, canalele sunt inselatoare si ca te poti pierde cu usurinta daca te aventurezi singur prin ele. Am revenit aproape saptamanal, intotdeauna cu barca noastra.

Intre timp, am mai gasit o cale de a ajunge in Balta, de pe Bucuresti – Giurgiu, prin localitatea Mihai Bravu pe DJ 412. Nici drumul asta nu era stralucit, doar ca puteam evita gropile printr-un slalom atent. Am prins si un moment, la alegeri, in care gropile erau peticite si puteam conduce cu viteza a IV-a. Munca de carpeala, cu o ciclicitate dictata de sezoanele politice din viata satului Mihai Bravu. In timpul drumurilor noastre, am vazut pe marginea soselei copaci impodobiti dupa furtuni cu pungi si mizerii ca niste pomi de iarna uitati asa cine stie cat timp si munti de gunoaie ridicati pe malul apei in ani si ani de aruncat resturi. Un studiu realizat in 2008, in parcul Comana (Geodiversitatea ca instrument de dezvoltare durabila a ariilor protejate) a aratat ca apa Neajlovului, in zona baltii Comana si pe segmentul lui inferior, are un grad ridicat de toxicitate – concentratii mari de nitriti, amoniu si fosfati care otravesc populatiile de pesti. Pana la urma, chiar daca noi ne minunam de ea, pentru oamenii nascuti aici, balta-i doar o balta. Iar locul, un capat de lume din care, daca au noroc, vor ajunge la oras. Vorba unui localnic: „Ce sa faci aici? Vara-i praf, iarna-i zapada, toamna si primavara – noroi!”

Am vazut locul asta in toate anotimpurile, chiar si cand viscolul parea ca ne va spulbera masina de pe sosea. L-am iubit de fiecare data. Cand veneam pentru plimbarile cu barca, ne opream la bariera de la Fantana cu Nuc. Intotdeauna gaseam  oameni iesiti la gratar. Locul este potrivit pentru astfel de indeletniciri: umbros, aproape de balta, de drum si de apa rece de izvor (intr-o zi, am descoperit o noua specie de vizitator, inalta de vreo doi metri, ridicata din peturile uitate de iubitorii de iarba verde). Ne indepartam repede de ei si ne incepeam propriul traseu. O luam prin iarba inalta, pe un ponton tot mai stricat – in ultima vreme faceam echilibristica pe niste scanduri de lemn – care ne ducea la locuintele lacustre numite Satul Celtic (rangerul care ne-a ghidat ne-a spus ca aici s-a turnat un film istoric cu o printesa razboinica), mai apoi, pe o poteca laterala pana la apa. Ne umflam barca si plecam discreti. Aveam la noi doar niste sunca, paine si branza topita de la „supermarketul” din centrul satului, din care sa ne facem niste sendvisuri. Vasleam cu schimbul, nu pentru ca oboseam, ci ca sa putem privi in tihna. Cu cat vaslele indepartau mai mult frunzele de iarba broastei care pluteau pe apa, cu atat ne afundam mai mult in regatul baltii. Cu cat stateam mai mult, eram mai rabdatori si tacuti, cu atat vedeam mai multe. Ratele pluteau nestingherite la marginea stufarisului, mai ales in zonele in care locurile devin deschise. Corul broastelor devenea isteric cand se apropia un sarpe de apa. Intr-o zi, o vidra a venit exact spre noi. Credeam ca o sa se urce in barca. Uneori, prin stufarisul inalt, auzeam cate un guitat de porc. Plimbarile noastre, incepute in lumina rosiatica a rasaritului, se incheiau pe la pranz, in padurea de tei din vecinatatea baltii.

Padurile de aici isi au povestile lor. In padurea Oloaga Gradinari, in locul unde acum este Fantana cu Nuc, se spune ca a fost omorat Vlad Tepes, dupa lupta cu Basarab Liota. Potrivit legendei, atunci a aparut pentru prima data pe aceste meleaguri ghimpele, planta care creste doar in zonele mediteraneene: „la moartea voievodului, mii de izvoare au lacrimat din pamantul inrosit de sange si tot locul se umplu de ghimpi nemaivazuti pe aceste meleaguri”. In trecut, aici erau Codrii Vlasiei, ascunzatoare de haiduci si populatie in fata navalirilor straine. Acopereau sudul Romaniei (inclusiv Bucurestiul de astazi) si mergeau pana hat departe, la Snagov, Baneasa si Romanesti. Padurea se intindea cat vezi cu ochii. Comana si stejarii ei seculari sunt doar o ramasita a stravechilor codri. Padurea Comana este formata din trei corpuri: Oloaga Gradinari, intre Comana si Mihai Bravu, de-a lungul baltii – rezervatie pentru protejarea Ruscus aculeatus (ghimpele), Padina Tatarului, intre Vlad Tepes si Puieni – rezervatie pentru protejarea Paeonia peregrine ss. Romanica (bujorul romanesc), si Calugareni-Fantanele, incadrata ca zona de interes special pentru margaritar. Sunt paduri de stejari, artari, frasini, tei si ulmi, cu poieni largi (localnicii le spun suhaturi) prin care zumzaie albine. Frumusetea zonei nu sta intr-un relief spectaculos – este o parte a Campiei Romane, brazdata de albiile raurilor Arges, Calnistea, Neajlov si Gurban. Dar lunca si balta Neajlovului, intalnirea dintre silvostepa si campia forestiera, padurea si microclimatul umed pe care-l determina creeaza un spatiu favorabil biodiversitatii. Vedetele incontestabile ale parcului sunt ghimpele si bujorul romanesc. Ghimpele creste la baza copacilor, are ramuri tepoase si fructe rosii. Bujorul romanesc este rosu ca focul si are petale mai putine decat cel de gradina. Prefera zonele insorite, iar la inceputul lunii mai, localnicii si turistii se aduna la Vlad Tepes unde are loc sarbatoarea bujorului. Alte zone de interes sunt: Magura Zboiu, Puieni, Cranguri, Valea Hotilor, Valea Gurbanului si Saraturile Comana Gradistea.

Pana la urma, podul de la Calugareni nu i-a purtat ghinion doar lui Sinan Pasa. Înca ne mai gandim cu o unda de regret la mica noastra expeditie esuata… Dar acea zi, inceputa atat de tumultuos si incheiata atat de tihnit, a fost experienta care ne-a legat definitiv de Comana. A fost inceputul unei frumoase relatii dintre noi si o barca de contrabanda cu care ne-am plimbat ore in sir, nestiuti de nimeni, prin cotloane tacute, de cand se ridicau negurile de pe balta Comana.

Info utile

Cazare: pensiune Casa Comana, strada Gellu Naum, Comana, jud. Giurgiu www.casacomana.ro; Cabana Fantana cu Nuci, tel.: 0264/218238 (Directia Silvica Giurgiu).

Locuri de popas: Poiana Fantana cu Nuci si Cabana Fantana cu Nuci.

Tarif de vizitare: 3 lei (sambata si duminica)

Plimbarile pe lac se fac doar cu insotitor, cu lotca sau caiac. Inchiriere caiac 3 persoane: 60 lei/ora, inchiriere lotca: 50 lei/ora.

Amenajari recente: 10 trasee turistice prin padure, loc de campare (la cerere, administratia pune la dispozitie corturi), vatra de foc si loc de servit masa in Poiana Fantana cu Nuci.

Administratia Parcului Natural Comana: strada Gellu Naum nr. 608, Comana. Tel.: 0246/283003, www.comanaparc.ro

Cine viziteaza Parcul Natural Comana

7 tipuri de pelerini

1. Grataristii – bucuresteni sau din imprejurimi; aleg locuri potrivite pentru picnic in apropierea padurii, langa balta sau rau, aproape de un drum cu acces direct la un drum national sau judetean.

2. Ecologistii: vin la Comana pentru padure, balta, pasari si respecta zonele cu statut de protectie.

3. Cercetatorii: grupuri de la institute de cercetare si universitati care ajung aici pentru „turism stiintific”.

4. Elevi si studenti in excursii.

5. Pescari amatori si braconieri in perioade si zone permise, respectiv, nepermise.

6. Petrecaretii: vin aici cu ocazia sarbatorilor locului, de exemplu, Sarbatoarea Bujorului.

7. Imobiliarii: achizitioneaza terenuri pentru case de vacanta sau pensiuni.

* Sursa: Administratia Parcului Natural Comana.

* reportaj publicat in numarul IX al revistei National Geograhic Traveler. Acceseaza site-ul revistei NG Traveler