În urmă cu câțiva ani, aproape trei, scriam despre viața mea la țară si despre ce a însemnat pentru mine mutarea din București la Ibănești (jud. Mureș).

Din nou la țară, la Ibănești

După aceea, ne-am întors însă în București, am reluat stilul de viață urban, dar de o lună am revenit în Ibănești. Sper să mă pot ține de promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însămi și să scriu câte ceva în fiecare seară, ca un fel de jurnal al vieții de la țară, așa cum o face, de câțiva zeci de ani, tetea Ion Husar, din Orșova,  cronicarul rural, de care am scris mai demult.

Cum este viața la țară

Nu este neapărat ușor. Pentru un orășean, obișnuit să aibă multe utilități la îndemână poate fi chiar foarte dificil. Vrei căldură? Îți faci, nu vine de la calorifer decât dacă ai centrală, dar și aia are nevoie de lemne! Crapi lemne, le pui să se usuce, înveți să faci focul etc. Vrei să mănânci? Îți faci – nu mai ai atâtea restaurante și magazine la scara blocului care să te scoată din impas.Vladimir nu mai merge la grădiniță particulară și nici metroul nu este la exact 7 minute de bloc, cum era în Militari. Și lista poate continua… Eu însă asta mi-am dorit. Sătula să lucrez doar la calculator, simțeam nevoia să am o viață mai activă, să simt depun efort (și asta nu însemna să merg la sală…), să văd cum este să-ți produci tu strictul necesar și, mai ales, să văd dacă sunt în stare. Deocamdată, am impresia că vecinii se cam crucesc de măgăriile pe care le facem…

Dar am liniște, când mă uit pe geam, văd copaci, vad un deal cu turma de oi sau ciurda de vaci, pot să ies la plimbare prin pădure când vreau, căprioarele vin în fața casei, focul arde în șemineu, este aer curat, loc de joacă nelimitat și copiii din vecini vin să se joace cu Vladimir în fiecare după-amiază. Casa nu este la drum și ne despart vreo 100 de metri de primul vecin. Nici măcar gard nu avem, încă nu-i văd rostul. Și nu tu mașini, nu tu claxoane, nu tu intersecții, muzică dată la maximum sau mizerii aruncate pe geam.

Cum trec zilele la Ibănești

7.00 Dimineața, trezirea este puțin înainte de șapte. Îl pregătesc pe Vladimir pentru grădiniță, mâncăm, îi pun sandvișurile, ne jucăm puțin cu cățelușa Chibuț, cel mai nou membru al familiei noastre.

8.00 Mergem la grădiniță. Am mers chiar dacă dimineața erau -16 grade. Pe Vladimir nu-l deranja frigul și nu a răcit deloc.

8.40 Sunt înapoi acasă și urmează treaba în jurul casei. Băgat lemne în casă, făcut așchițe (în câteva zile am învățat să folosesc toporul așa cum trebuie și fac așchițe numai bune pentru foc). Treaba asta o fac lângă o bancă, sub nucul de lângă casă, cu cana de cafea lângă mine și cu Chibuț ronțăind oase, papuci, mingi sau alte jucării – după caz.

Până la 11.45 lucrez la calculator, apoi merg după Vladimir la grădiniță. Venim cu prietenii lui, care învață la școală (școala și grădinița sunt în aceeași clădire). Dacă am timp și nu am așa de mult de lucru până când se întoarce de la grădiniță, urc până la Lenuța, prietena mea care coase cămăși tradiționale și stăm de povești, bem o cafea, ne uităm pe modele de cămăși sau materiale. Am rugat-o să mă învețe și pe mine meșteșugul ăsta și abia aștept să vină vara, să stau sub nuc și să cos.

După ce mănâncă, Vladimir doarme vreo două ore, eu lucrez din nou pe calculator, apoi îmi reiau treaba pe afară, iar el se joacă – cu Chibuț sau copiii. Între timp clădesc lemne (care mi-au căzut de câteva ori pentru că nu le-am pus opritoare), încerc să găsesc soluția cea mai potrivită pentru a face un șopru pentru lemne (ca să ardă, lemnele trebuie să fie uscate, iar ale noastre sunt cam umede și verzi) și ziua trece pe nesimțite.

PS: Aseară, o vecină mi-a adus o vestă de lână pe care a tricotat-o pentru Cătălin ca să-i facă un cadou (lâna este chiar de la oile ei). Este atât de călduroasă și de bună că vreau să vorbesc cu ea să-mi facă și mie una. Adevărul este că vecinii m-au ajutat foarte mult de când am venit și nu plec niciodată de la ei cu mâna goală. De Crăciun toți mi-au adus găluște, sărmăluțe, specialități din porc, slănină, mere etc. Într-o dimineață, vecina care a tricotat vesta nu m-a lăsat să plec de la ea fără o plasă de lemne uscate bine pentru a aprinde focul repede și după două ore mi-a trimis niște bușteni de brad.