Un satean din Ibanesti, Mures, n-a avut niciodata electricitate, dar nici nu-i duce lipsa.

Unde locuiesc Iacobu’ Sanzienii si baiatul lui, Costica, ursul vine pana aproape de curte ca sa manance prune din pom. Casa e pe varf de deal, fara vecini de jur-imprejur. Cat vezi cu ochii se intind gradini si pasuni, iar in zare se vad paduri dese si sate cocotate pe dealuri sau pierdute-n vai. Peisajul iti taie rasuflarea: copaci in culori tomnatice vii, dealuri care se unduiesc in orizont, departari azurii si cer de un albastru crud.

Lui Iacob ai place imaginea pe care o vede-n fiecare zi peste gardul de lemn si nu ar da-o pentru nimic in lume. Ii place singuratatea asta, unde calul ii alearga in voie printre pomi, bea apa de la izvorul rece din curte si nu da seama vecinilor. Seara sta de vorba pana tarziu cu Costica la lumina lampii. Nu a avut niciodata curent si, la 67 de ani, nici nu-i mai vede rostul. Dupa atatia ani de gospodarire fara canalizare, televizor si curent, simbolurile civilizatiei pentru el sunt doar un moft.

Poveste de viata

Iacob a venit aici prin ’75 pe averea nevastei, cum se spune in aceasta zona. Adica, a venit in casa Zamfirei si a soacrei lui, Sanziana. Dar soacra a murit. In urma cu 16 ani s-a dus si Zamfira, iar el a ramas singur cu o droaie de copii. „Am ramas singur cu cinci copii. Feciori toti. Al mai mic avea patru ani si jumatate”, imi povesteste asezat in fata prispei. Anii au trecut si baietii au crescut. Unu’ e la padure, altul e calugar la Slobozia, unul a fugit in lume la moartea maica-sii, unul sta mai in jos si ajuta un vecin la treburi si altul e Costica.

Are o curte mare, maturata si cosita, cu o sura mare cu peretii acoperiti cu sindrila. Casa este taraneasca, dar lunga si frumoasa, cu lemnaria modelata, asa cum se facea odata. Pe tarnat (pridvor) sunt atarnati stiuleti de porumb pentru mamaliga si cocosi („sau floricele, cum le spun domnii”). Doar in casa se simte nevoia de mana strasnica de femeie, care sa mai scuture si deretice prin camere.

Cand am urcat la Iacob, era prin curte cu Costica, dezbracat pana la brau, ca era Sfantul Dumitru si se spala. Si-a pus camasa curata si-am stat de vorba cateva ore bune. Nu-i deloc om urat, Iacob. Are ochi tare frumosi si trasaturi regulate. Ii place vorba lunga si sa nfloreasca, povesteste cu drag de muieri, si nu doar de-a lui, ingropata langa casa. Stomacul i-a „crapat”, a fost operat, si totusi bea voiniceste (si nu aghiasma), dar stie cum sa se dreaga apoi fara medicamente din farmacie. „Pui un pic de apa in cana, o tar’ de otet si soda si face spume. Ragai si odata imi trece.”

Lampa, soba, porcul si radioul

Omul n-are bani, are o pensie de 350 de lei care-i ajunge pentru paine. „Daca nu-i pita la cooperativa, mamaliga. Cu aia am crescut.” Dar are porci in tot anul, pe care-i pregateste ca sa tina multa vreme. N-are nevoie de frigider sau congelator pentru asta. In pod tine afumatura, oasele si carnatii, in dulapul din bucatarie, carnea e pusa la untura in borcane mari si in bidoane sta slanina cu sare. De lampa din camera din fata este atarnata samanta de praz si borcanele de dulceata sunt ansirate sus, pe dulap. Gateste pe soba cu lemne. Azi avea gulas si ciorba de fasole. Pe seceta de anul asta multi oameni au ramas fara apa, iar reteaua comunala nu a facut fata. Dar el se „scalda” in apa rece si limpede a unui izvor care nu a secat niciodata. Are un put in care-si tine mancarea ca la frigider (apa e atat de rece incat mainile iti amortesc) si o fantana plina ochi cu apa de baut. Inainte sa-i taie, porcii aveau balta lor si un jgheab mare si gros de unde se adapau. Mai incolo este o groapa, captusita cu pietre din vale, care va fi un bazin de pastravi. Afumatoarea este o cosmelie mica unde-si tine carnea si slanina o zi la fum din rumegus de fag (nu mai mult, ca se amaraste). Are lemne ca padurea-i mare, baterii pentru radio si motorina pentru lampa. „Iau zece litri de motorina si pan’ la primavara cand canta cucu’, pe aia o folosesc.”In lada are grau, in doi saci, fasole boabe si prin curte, pe Irina, o iapa pe care a uns-o cu ulei impotriva paduchilor si pe care o plimba cu saua in spinare. O iubeste cu asprime: o mangaie, iar peste cateva clipe ii sterge una peste bot si trage de zabala.

Conteaza ce are, nu ce n-are

Asa traieste Iacob. Nu este nici filozof, nici invatat, nu-si pune intrebari existentiale, dar lipsurile si modul lui de viata m-au pus pe ganduri. Nu am gasit un om furios pe saracie si neputincios, ci pe unul care ma plimba prin casa ca sa-mi arate cate are si cum se gospodareste. Nu se plangea de ce-i lipseste, multumea lui Dumnezeu pentru ce avea –  mancare, soda ca sa se vindece, lemne sa se incalzeasca, un acoperis, apa si o manza. Nu stiu daca Iacob, daca ar veni curentul in fata casei fara sa plateasca, ar fi la fel de impotriva lui si a lucrurilor care strica tineretul, ca acum. Poate ca i-ar placea si lui sa stea in serile de iarna la caldurica in fata televizorului… dar pana la urma, daca nu-l are, nu-si otraveste zilele gandindu-se la el. Si nu-i rau sa stea langa soba, sa asculte radioul si sa mai schimbe o vorba cu Costica.

Invata sa traiesti simplu

Citeste-l pe Henry David Thoreau: filozoful american s-a retras in salbaticie, si-a construit o coliba pe malul lacului Walden si, doi ani, a trait doar din munca si gospodaria lui rudimentara. Experientele lui sunt descrise in cartea „Walden”.

Citeste „Cum am ales libertatea. Mic tratat pentru o viata fara griji”, volum al britanicului Tom Hodgkinson: o lectura placuta despre cum sa te retragi din capcana marilor orase, a vietii subjugate unei slujbe care nu-ti place si despre cum sa te intorci in mijlocul naturii si la placerile simple.

Invata tot ce poti despre permacultura: un model de agricultura ecologica. Permacultura se bazeaza pe modul in care se potenteaza culturile si animalele, pe felul in care interactioneaza si pe relatiile din natura.

350 de lei este pensia din care se gospododareste Iacobu’ Sanzienii.