În dimineața asta, Vladimir și-a luat “Cartea Junglei”, s-a așezat la masă și a început să citească. Un cuvânt – două, apoi o propoziție întreagă. Eu stăteam în pragul ușii, îl priveam și nu-mi venea să cred. “Hai, Albina, ajută-mă!”, mi-a spus. “Vreau să citesc pagina asta!” A citit vreo cinci propoziții, cerându-mi ajutorul când îi apărea cratima. “O să mai citesc și mâine”, mi-a promis când s-a plictisit de acestă îndeletnicire.

cum a invatat vladimir sa citeasca

A început să învețe literele de prin grupa mijlocie, la grădiniță. În joacă, desigur. Le colora, le desena și nu știu ce minunății mai făcea cu ei Miss Mary de la Grădinița Căsuța Ștrumfilor. Văzând asta, acasă am colorat și decupat literele împreună și le-am lipit pe ușa de la sufragerie. În scurtă vreme, le știa. Dar nu am insistat, nu l-am bătut niciodată la cap cu cititul. Mi-am zis că va avea vreme să învețe la școală să citească. Dar am vrut să-l fac să iubească cititul și să mă vadă cât mai des citind.

Îi citesc zilnic. Ritualul de dimineața începe la ora 6.30 (!), trezirea ne-o dă el, punem de cafea pentru noi, de cacao pentru el și, în timp ce ne savurăm băuturile, citim. Mai degrabă, citesc, pentru că eu citesc, iar Cătălin și Vladimir mă ascultă. Apoi vine pregătirea de grădiniță. Îi citesc din cărțile care au format biblioteca mea de copil și pe care le-am păstrat cu sfințenie: Cartea Junglei, Gulliver, Peripețiile lui Ulisse (Odiseea în variantă pentru copii), Peter Pan, Sindbad Marinarul, Heidi, Zânele de pe Valea Cerbului, Colț Alb etc. Cum este pasionat de dinozauri, preferata lui rămâne Enciclopedia dinozaurilor, o enciclopedie ilustrată pentru copii care a devenit abecedarul lui. Numele dinozaurilor sunt scrise cu litere de tipar și, cum a recunoscut literele, a și început să le spună cu voce tare.

La început, m-am grăbit să-i explic cum stă treaba cu silabele și cu legarea acestora. (Sper că) m-am oprit la timp! Ca întotdeauna, a făcut lucrurile în stilul și în ritmul lui. A început să copieze literele, apoi a descoperit că poate copia dinozaurii dacă pune o coală de hârtie peste o poză, apoi își colora desenele și scria numele dinozaurului, așa cum îl vedea în carte. Cam un an de zile a tot făcut asta, iar eu m-am mulțumit să mă asigur că nu uită literele (în perioada asta m-am mirat să observ cât de dificil este procesul prin care copilul reușește să lege sunetele și să obțină din sunete individuale un cuvânt întreg) și să-i citesc. I-am citit mult. I-am citit și îi citesc zilnic. Atât de mult încât acum este convins că tatăl lui este califul Harun al Rashid (din 1001 de nopți), ca acesta a fost omorât de vizirul de Jafar, iar patria lui este Bagdadul!

Între timp, am făcut abonament la bibliotecă (am făcut abonament pe numele lui, la secția de copii a bibliotecii Petru Maior, din Reghin, dar tocmai am aflat că este bibliotecă și în Ibănești și vreau neapărat să mergem și aici). Lucrul acesta a contat enorm. Vladimir are mare grijă de cărți, știe că trebuie să le înapoieze la o anumită dată și se supără când vede un volum rupt. De fiecare dată când mergem la Reghin, ne oprim la bibliotecă – nu pentru că așa vrem noi, ci pentru că el își dorește foarte mult!

Asta este una dintre marile mele bucurii. Mă bucur că Vladimir iubește cărțile. Mă bucur că le-a descoperit de unul singur, fără să-i impun eu acest lucru. Sunt fericită că asociază cititul cu o activitate plăcută și nu cu o corvoadă – de ex. pentru că așa i se spune la școală, pentru că-l bat eu la cap sau, Doamne-Ferește, pentru calificative. Mă bucur că am putut să fiu alături de el și să văd cum se derulează, pas cu pas, acest proces. A avut nevoie doar de trei lucruri: timp (și să fie lăsat să descopere cititul în tihnă), să-i citesc și să aibă mereu cărți la îndemână!

Vladimir a împlinit șase ani, în toamnă merge în clasa pregătitoare și este pasionat de cărțile despre dinozauri 🙂