Costumul traditional muresean si-a gasit poteca pe care sa mearga mai departe.

In satul in care locuiesc (Ibanesti, judetul Mures), omul e cunoscut nu dupa nume, ci dupa genealogie. Urmand aceasta lege nescrisa, bunicului meu, pe numele lui Cofari Ioan, lumea ii zicea Ionu’ Pantii, dupa tatal lui, Pantea.

Era un barbat inalt si vanjos, care a lucrat tamplarie si apoi a fost miner. Strabunicul era un om mandru si frumos, cu o coama de par alb si mustati care l-ar fi facut invidios pe Nietzsche. A avut zece copii dintre care i-au trait doi: cel mic, adica bunicul, si cel mare.

intr-o zi, si-a facut o fotografie cu doi dintre feciori, in costume populare: el, in mijloc, bunicul adolescent, de‑o parte, si fratele lui, Vasile, de cealalta parte. Dupa vreo 70 de ani, am regasit poza pe care o pastrase un vecin si, pentru prima oara, l‑am vazut pe strabunicul meu, de care auzisem doar din spusele altora.

Trei barbati de varste diferite, trei costume populare, fiecare cu particularitatile lui, impodobite in functie de varsta celui care il imbracase. Cel mai bogat in cusaturi si modele, cu ciucurei la gat (canasi), era al bunicului meu, inca adolescent. Fratele cel mare purta un costum mai simplu, iar cel al strabunicului era lipsit orice fel de podoabe.

Atunci: decriptand fotografii vechi

Dincolo de aspectele pur estetice, pe vremea bunicilor, costumul popular ascundea un limbaj codificat: iti vorbea despre starea civila a unui om, stiai daca are copil sau nu, aflai despre situatia materiala chiar daca nu-l cunosteai. La tinerete, tinuta era mandra si vesela, dar trecerea anilor imblanzea cromatica si explozia creativa florala, culorile devenind o combinatie de alb-negru, cu motive mai rare si stilizate, atat la femei, cat si la barbati.

Tanarul isi anunta, precum un paun infoiat, puterea, frumusetea, dorinta de a-si gasi o sotie: purta pana la palarie si zgardan (o banda decorativa la palarie), pe care si le pierdea apoi pe rand: pana la casatorie si zgardanul la aparitia primului copil. Ornamentele cusute la maneci si pe langa gat deveneau, in timp, linii serpuite.

La fel si la femeie. Cele doua cosite lasate pe spate deveneau una cand se apropia de maritis, iar de-a lungul manecii camasii avea cusute motive florale colorate (cheita). Cat era tanara nevasta, iesea la joc cu naframa mare, cu ciucuri, iar cheita se transforma intr-o banda decorativa in partea de sus a manecii (umar). in cele din urma, dupa nasterea primului copil, inlocuia costumul colorat, cu sort cu piana in fata (sort cu motive florale colorate) si catranta in spate, cu un costum mai sobru, in alb si negru, numit barsanesc.

Cu cat costumul era mai impodobit, cu atat era mai scump si, deci, purtat de oameni cu stare. Nevasta bogata, de exemplu, isi cosea umarul pana jos, din margele. Cea saraca il avea mai ingust, de la el pornind doar cateva siruri de cheite. Dar, putini oameni mai stiu lucrurile astea. Sateni imbracati in costume populare, coborand pe ulitele satului spre biserica, sunt tot mai putini – si se imbraca asa doar de sarbatori. Obiceiul cu chematori, care umbla veseli prin sat, in strai popular, ca sa cheme lumea la nunta, sau hora din fata bisericii dispar de la an la an.

Noile generatii din lumea rurala trec printr-un proces de redefinire. Vechile obiceiuri dispar in fata celor actuale si, desi nu mai subscriu la acestea, povestesc cu mandrie despre ele. Pana se vor aseza lucrurile, va mai trece timp. Costumul insa nu moare. Cel mult, trece si el printr-o perioada de reinventare. Sunt atatea festivaluri pe aici – festivalul fetelor, festivalul Vaii Gurghiului, spalatul tinerelor neveste – ansambluri de dans si nunti, ca mereu este nevoie de un costum popular.

Acum: arta noilor costume populare

 

Mariana Gliga imi intinde pe pat o maneca de camasa la care tocmai lucreaza. Este cusuta pe panza alba de bumbac, cu ata neagra, maro si sire de catifea care vin pe maneca in jos, unde se increteste. Modelul este elegant. De peste 30 de ani, ea coase costume populare.

Lucreaza la o masina de cusut veche, care a fost a mamei ei, cu pedala mecanica. Nu vrea sa o schimbe pentru ca masina are pasul rar si poate broda mai bine. Micul ei atelier este un colt de camera unde sunt asezate masina de cusut si masa ei, metrul de croitorie, ace, papiote de matase, foarfece, gherghef, alte ustensile si o cutie de hartii pe care si-a desenat modelele.

Pentru ele, se inspira de la televizor, de la nunti si festivaluri . Adeseori, se bazeaza pe propria ei imaginatie. Le deseneaza pe hartie, pe care o impunge cu acul dupa forma desenului. Apoi, unge hartia cu o solutie pe baza de petrol, care ajunge la material prin gaurile lasate de ac. Modelul se imprima pe material si il poate broda.

Costumele populare au renascut in ultimii ani. imediat dupa Revolutie, parea ca oamenii au uitat de ele. Acum insa, comenzile curg. Mariana incearca sa le impinga pentru iarna, cand nu mai sunt treburile campului si poate lucra linistita, dar adeseori are comenzi tot timpul anului. Vesmintele nu mai sunt din panza de casa, ci din bumbac, iar limbajul pe care-l contineau inainte nu mai este valabil. Oamenii aleg modelele si culorile pe care le vad la altii, care le plac si le vin bine. Pe scurt, care sunt la moda. „Costumul popular s-a schimbat mult. Fiecare vede la celalalt cum are costumul, si-l vrea cumva. Nu mai sunt asa colorate ca inainte, cand aveau rosu, albastru, verde, sunt mai simple”, spune creatoarea rurala.

Prin urmare, croieste costume de barbati si de femei, cu modele mai vechi si modele mai noi, inflorate sau nu, dupa cum vrea fiecare. Odata, a venit la ea o japoneza maritata cu cineva din zona care, in loc de rochie de nunta, s-a imbracat in costum popular. „A vrut camasa, poale si catranta. Soacra i-a facut cadou un costum intreg si ala a fost costumul ei de mireasa”. Cand era insarcinata, a mai facut o comanda de cateva camasi pe care sa le poata purta.

Imi intinde pe pat trei camasi barbatesti care ma duc cu gandul la cele purtate de strabunicul meu si de fiii lui. Puse una langa alta, surprind diferentele de varsta ca acum 70 de ani. Una este inflorata, cu bordura frumoasa, paiete, auriu si margele, culori puternice si contrastante – pentru un barbat tanar -, alta are culori mai pale, tomnatice, si ornamente mai putine – pentru barbatul la maturitate – si una este simpla, cu brodatura neagra – pentru varstnic. Ele dezvaluie, de fapt, secretul perenitatii costumului popular. Reinterpretarile estetice se fac pe scheletul vechiului vesmant; esenta ramane, dar este adaptata gusturilor zilelor noastre – aceasta este calea de supra­vietuire pe care si-a gasit-o costumul de pe Valea Gurghiului si care, pana acum, are succes.

Preturi din Ibanesti Padure

– Pe Mariana Gliga o gasesti acasa, pe Valea Tireului, in ibanesti Padure (judetul Mures) sau la numarul de telefon 0265-53.34.50.

– Preturile hainelor sunt de la 150 de lei in sus si variaza in functie de complexitatea modelului. De exemplu, cele trei camasi barbatesti au urmatoarele tarife: cea mai bogata – 700 de lei, cea in culori pale – 500 de lei, cea mai simpla – 250 de lei. Preturile includ costul materialului si manopera.

– Trebuie sa duci doar materialul. Ata si decoratiunile necesare le are Mariana.

  • Articol publicat in Adevarul de weekend, 19-20 noiembrie 2011.